Ștefan Coman, consilierul președintelui Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a participat marți, 4 iunie, la întrunirea Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere (ANCMRR), Filiala „Contraamiral Iacob Bălan” Tulcea, prilejuită de sărbătorirea Zilei Rezervistului Militar și a 99 de ani de la înființarea ANCMRR.
Alături de reprezentanții rezerviștilor tulceni și de președintele ANCMRR, Filiala Tulcea, comandor (r) Ion Zaharia, la evenimentul desfășurat la Cercul Militar Tulcea au mai participat primarul municipiului, Ștefan Ilie, și subprefectul Timur Memet.
„Am onoarea de a fi astăzi alături de dumneavoastră, pentru a marca aceste două mari evenimente, relevante pentru comunitatea militarilor în rezervă și retragere din întreaga țară. În numele conducerii Consiliului Județean Tulcea, țin să vă mulțumesc, încă o dată, pentru tot ceea ce ați făcut pentru România de astăzi, pentru faptul că v-ați dedicat viețile protejării celor mai importante elemente care definesc statul național unitar de care avem privilegiul să ne bucurăm astăzi: libertatea, unitatea, suveranitatea.
Așa cum bine știți, Consiliul Județean Tulcea a avut întotdeauna ușa deschisă pentru dumneavoastră, iar fiecare dintre cei prezenți pot vedea în președintele Consiliului Județean și în instituția pe care o conduce un partener de încredere în ceea ce privește dezvoltarea unor proiecte de interes.
Vă mulțumesc pentru invitație și vă urez multă sanătate, un sincer «La mulți ani!» și succes în tot ceea ce v-ați propus!”, a transmis, cu acest prilej, Ștefan Coman, consilierul președintelui Consiliului Județean Tulcea.
Be the first to comment