Ziua Armatei Române, marcată la Tulcea

Ziua Armatei Române, marcată la Tulcea. FOTO CJ Tulcea

Prof. Ştefan Coman, consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, a participat vineri, 25 octombrie 2024, începând cu ora 10.00, la ceremonialul militar și religios organizat de Instituția Prefectului – Județul Tulcea și Garnizoana Tulcea pentru a marca Ziua Armatei Române.

Marcată în fiecare an pe data de 25 octombrie, Ziua Armatei Române amintește de anul 1944, atunci când, după eliberarea oraşului Carei, se atingea obiectivul major al românilor, și anume eliberarea întregului teritoriu de sub ocupaţia germano-maghiară şi anularea consecinţelor dictatului de la Viena din 30 august 1940.

„25 Octombrie 1944, ziua eliberării ultimei palme de pământ românesc de sub ocupaţia străină, a avut şi continuă să aibă valoare de simbol pentru oştirea şi poporul român. Datorăm profund respect soldatului român care a luptat cu toată fiinţa şi puterea sa, propulsat de flacăra lăuntrică a patriotismului şi sentimentul datoriei. A rămas de multe ori anonim, pentru că întotdeauna numele său s-a contopit cu cel al Ţării, cu cel al Poporului, acesta devenind, emblematic, DATORIE şi SACRIFICIU. Marcată anual, începând din 1959, ziua de 25 octombrie a devenit un reper moral în ceea ce înseamnă respectul pentru armata română, pentru jertfa ostașilor noștri pe altarul istoriei zbuciumate a poporului român, precum și pentru tinerii soldați care i-au lăsat în urmă pe cei dragi și se află în misiuni departe de hotarele ţării, dar şi pentru dumneavoastră, cei prezenţi aici, de sprijinul şi încrederea cărora Armata României are nevoie.

Pentru toate acestea, noi, cei din administrația locală, în numele cetățenilor acestui județ, ne plecăm frunțile în semn de respect pentru toți ostașii români“, a transmis, în cadrul ceremonialului, prof. Ştefan Coman.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*