În perioada 18 – 20 iunie 2021, la Cetatea Noviodunum, situată în proximitatea orașului Isaccea, județul Tulcea, se va desfășura o serie de evenimente cu participare gratuită, organizate în cadrul Zilelor Europene Ale Arheologiei.
Organizatorii oferă publicului de toate vârstele următorul program:
Vineri, 18 iunie
- 10.00 – 16.00 – Atelier de restaurare ceramică. Invităm pe toți cei care ne vor trece pragul să învețe cum se restaureze un vas ceramic, în cadrul unui atelier tematic. De asemenea, colegii noștri vor prezenta etapele restaurării unor obiecte arheologice descoperite în cadrul săpăturilor arheologice sistematice de la Cetatea Noviodunum.
- 10.00 – 16.00 – “Patrimoniul cultural prin ochii copiilor”. Chiar dacă nu putem vizita propriu-zis toate aceste locuri, totuși, nimic nu poate împiedica curiozitatea noastră de a afla ceva mai mult despre Isaccea, istoria și natura ei. Expoziție de desene realizată de elevii Liceului Teoretic „Constantin Brătescu” Isaccea.
- 12.00 – 13.00 – Degustare preparate tradiționale
- 10.00 – 18.00 – ”La pas prin cetate”. Vizite ghidate la principalele obiective investigate arheologic la Cetatea Noviodunum
- 14.00 – 18.00 – Echipa de specialiști ai sitului arheologic va prezenta rezultatele investigațiilor arheologice de la Noviodunum în cadrul unei conferințe publice “Proiectul de cercetare Noviodunum – Prezent și perspective”.
Sâmbătă, 19 iunie
- 10.00 – 18.00 – ”La pas prin cetate”. Vizite ghidate la principalele obiective investigate arheologic la Cetatea Noviodunum
- 10.00 – 15.00 – “Reconstituire istorică la Cetatea Noviodunum”. Prezentare de uniforme si echipament militar (Asociația Culturală Tomis Constanța)
- 10.00 – 18.00 – Tabăra de Arheologie (Consiliul Școlar al Elevilor Isaccea)
- 14.00 – 18.00 – Echipa de specialiști ai sitului arheologic va prezenta rezultatele investigațiilor arheologice de la Noviodunum în cadrul unei conferințe publice “Proiectul de cercetare Noviodunum – Prezent și perspective”.
Duminică, 20 iunie
- 10.00 – 18.00 – ”La pas prin cetate”. Vizite ghidate la principalele obiective investigate arheologic la Cetatea Noviodunum
- 10.00 – 16.00 – “Patrimoniul cultural prin ochii copiilor”. Expoziție de desene realizată de elevii Liceului Teoretic “Constatin Brătescu” Isaccea
- 10.00 – 15.00 – Tabăra de Arheologie (Consiliul Școlar al Elevilor Isaccea)
- 14.00 – 16.00 – Echipa de specialiști ai sitului arheologic va prezenta rezultatele investigațiilor arheologice de la Noviodunum în cadrul unei conferințe publice “Proiectul de cercetare Noviodunum – Prezent și perspective”.
- 15.00 – Prezentare proiect ,,Restaurare şi punere în valoare a monumentului istoric Cetatea Noviodunum”, cod LMI TL-l-s-A-05804 finanțat prin programul Timbrul Monumentelor Istorice (TMI), gestionat de Institutul Național al Patrimoniului, a desfășurat o serie de activități în cadrul subprogramului Elaborare a documentațiilor tehnico economice pentru investiții asupra monumentelor istorice – faza PT.
Despre Zilele Europene ale Arheologiei:
Nevoia unor astfel de acțiuni de traducere, explicare și promovare a universului arheologiei și de familiarizare a publicului nespecializat cu acest domeniu complex a primit un prim răspuns formal odată cu organizarea, în Franța, a Zilelor Naționale ale Arheologiei. Prima ediție a avut loc în 2010 la inițiativa Ministerului Culturii francez și sub coordonarea Institutului Național de Cercetări Arheologice Preventive (L’Institut national de recherches archéologiques préventives – INRAP). Sărbătoarea anuală a arheologiei s-a extins treptat, ajungând, în 2019, în alte 17 țări europene (Austria, Belgia, Republica Cehă, Estonia, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Republica Irlanda, Slovenia, Slovacia, Spania, Elveția, Regatul Unit), iar din 2020 marcăm Ziua Europeană a Arheologiei și în România.
Institutul Național al Patrimoniului a fost desemnat coordonator național al Zilelor Europene ale Arheologiei de către Ministerul Culturii din Franța și Institutul Național de Cercetări Arheologice Preventive (L’Institut national de recherches archéologiques préventives – INRAP), coordonatorul Zilelor Naționale ale Arheologiei în Franța încă din anul 2010. Din 2020, România este unul dintre cele 47 de state membre ale Consiliului Europei invitate să preia ștafeta Zilelor Naționale ale Arheologiei, iar prima ediție a Zilelor Europene ale Arheologiei în România a fost sărbătorită prin implicarea unor instituții publice și a unui ONG cu atribuții în domeniul arheologic, și anume: Laboratorul de Arheologie „Dinu Theodorescu” din cadrul Facultății de Istorie a Universității București, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Muzeul Județean Mureș, Direcția de Cultură Oltenița prin Muzeul Civilizației Gumelnița, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Asociația Pro Noviodunum.
Be the first to comment