Zilele Bibliotecii Județene „Panait Cerna“ din Tulcea, sărbătorite în acest weekend

Zilele Bibliotecii Județene „Panait Cerna“ din Tulcea, sărbătorite în acest weekend. FOTO: CJ Tulcea

Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni, și administratorul public al județului, Dumitru Mergeani, au participat vineri, 23 septembrie, la deschiderea Zilelor Bibliotecii Județene „Panait Cerna“, o serie de acțiuni culturale în memoria poetului tulcean, în organizarea Bibliotecii Județene, în parteneriat cu organizația Celisea, cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea, în baza Legii nr. 350/2005.

Manifestările au debutat cu Slujba de sfințire a Bibliotecii Județene „Panait Cerna” Tulcea, oficiată de Preasfinția Sa Visarion, episcopul Tulcii.

„Este o mare plăcere să fiu astăzi aici, la Biblioteca Județeană, așa cum este de fiecare dată. Este o instituție specială a Consiliului Județean Tulcea, unică în județ, în care mă simt ca acasă. Biblioteca este un factor foarte important în promovarea culturii. Fără această instituție, fără oamenii care o însuflețesc, viața publică culturală a județului nostru ar fi mult mai săracă. În acest sens, vreau să vă mulțumesc pentru întreaga activitate desfășurată, pentru lucrurile bune pe care le faceți și pentru toate proiectele minunate în care vă implicați.

Mă bucur să vă văd pe fiecare zâmbind și bucuroși că munca dumneavoastră este apreciată. Vă felicit și vă doresc spor la treabă în continuare“, a declarat vicepreședintele Mihai Huleni.

„Consiliul Județean Tulcea sprijină de fiecare dată organizarea evenimentelor culturale, prin instituțiile subordonate sau prin intermediul instrumentului de finanțări nerambursabile. Cred că acesta este rolul esențial al așezămintelor culturale, acela de a facilita continuitatea actului artistic.

Vă mulțumesc pentru invitația la Zilele Bibliotecii „Panait Cerna” și vă urez mult succes în derularea acestei manifestări“, a declarat administratorul public al județului, Dumitru Mergeani.

Și anul acesta programul manifestărilor este unul diversificat, cuprinzând prezentări și lansări de carte, conferințe, spectacole de muzică și poezie, expoziții și dezbateri pe teme dedicate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*