VIDEO Una dintre femeile rănite în accidentul din Văcăreni, însărcinată în 7 luni, a decedat în drum spre spital

Accident mortal în localitatea Văcăreni. FOTO ISU Tulcea

Numărul persoanelor decedate în accidentul de la Văcăreni a ajuns la trei. Una dintre victime, o femeie însărcinată în șapte luni, a intrat în stop cardio – respirator în drum spre spital, ulterior fiind declarată decedată. 

Aceasta este mama copilului în vârstă de 3 ani care a decedat pe loc după ce autoturismul scăpat de sub control a intrat în curtea casei lor.

Șoferul este încă audiat, urmând ca ulterior să fie prezentat procurorului de caz care pe baza dovezilor din dosar va dispune măsurile preventive.

Reamintim că în seara de 11 august, un autoturism BMW condus cu viteză și scăpat de sub control a intrat în plin în curtea unei case din localitatea Văcăreni, unde a surprins și accidentat patru persoane. Un copil de trei ani și o bătrână în vârstă de 79 de ani au decedat pe loc, iar alte două, femei însărcinate, au fost grav rănite. De asemenea, doi dintre pasageri au fost răniți, șoferul fugind de la locul faptei. A fost prins după câteva ore.

Accidentul a fost filmat din interiorul mașinii de către unul dintre pasageri.

UPDATE h 9.55

Anchetatorii au dispus reținerea conducătorului auto pt 24 de ore

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*