În mediul online, pe paginile de socializare au început să circule de vineri 13 octombrie un filmuleț realizat în UPU al Spitalului Judeţean din Tulcea în care se vede un tânăr întins pe podea, iar o infirmieră dă liniștită cu mopul pe lângă el. În cele din urmă un bărbat, care nu face parte din personalul unității sanitare îl ajută să se întoarcă.
Imediat au apărut reacții ale oamenilor, majoritatea acuzând personalul medical de lipsa de reacție. Contactat telefonic, managerul Spitalului Judeţean Tulcea, medicul Tudor Năstăsescu a declarat că individul în cauză este foarte bine cunoscut atât în spital, cât și de Serviciul de Ambulanță, Poliție și alte instituții. De la începutul anului și până acum are 57 de prezentări în UPU. În ultimii ani a fost consultat și îngrijit de sute de ori, consumând des alcool, avânt tendințe de automutilare și suicidale, iar uneori fiind foarte agresiv.
În după amiaza în care a fost realizată filmarea, pacientul a venit pe picioarele sale, în stare de ebrietate. A refuzat ajutorul, sau să stea pe vreo targă.
„Am urmărit imaginile camerelor de supraveghere, se vede când a venit singur, apoi a vomitat în sala de așteptare, a ieșit afară, a fumat, apoi s-a întors și la scurt timp a căzut. Ulterior a fost preluat de personalul medical. Vom deschide o anchetă pentru a stabili dacă a fost încălcat vreun protocol, dacă cineva nu și-a făcut treaba. Vom încerca să îl chemăm și pe pacient să vedem ce are de spus“ a declarat dr. Tudor Năstăsescu
După tot spectacolul din UPU, individul a plecat singur, pe propriile picioare, fără acord medical.
Toti retardatii se fac ca mor… Daca ar da atentie tuturor betivilor care intra in spital, cei cu urgente reale ar muri in sectia de urgente…
Medicii nu sunt rai, cetatenii sunt retardati.
Probabil ca in jumatate din cazuri medicii pleaca din tara din cauza sclifositilor ca “pacientul” din imagini si retardatii care il filmeaza si comenteaza… V-ati gandit la asta?