VIDEO Un bărbat a murit după ce s-a răsturnat cu tractorul într-un canal, între Dunavățu de Sus și Dunavățu de Jos

Un bărbat a murit după ce s-a răsturnat cu tractorul într-un canal. FOTO ISU Tulcea

Un bărbat de aproximativ 50 de ani a murit luni, 20 decembrie, după ce s-a răsturnat cu tractorul într-un canal aflat între Dunavățu de Sus și Dunavățu de Jos. El a fost scos cu ajutorul unui scafandru, dar nu s-a putut face nimic pentru a-i salva viața.

Pompierii tulceni au fost solicitați să intervină luni, în jurul orei 13.05, după ce un tractor s-a răsturnat într-un canal aflat între localitățile Dunavățu de Sus și Dunavățu de Jos. Din informațiile preliminare obținute de la apelant, exista posibilitatea ca șoferul utilajului să fie captiv în interiorul acestuia.

La fața locului au fost trimise o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, o autospecială de transport scafandri, o ambulanță SMURD și 12 subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea.

„Pompierii au găsit un tractor răsturnat într-un canal de apă, cu o adâncime de aproximativ doi metri. Un bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost extras din cabina tractorului cu ajutorul scafandrului. Din nefericire, acesta prezenta semne incompatibile cu viața”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea.

Cercetările privind circumstanțele producerii acestui eveniment sunt efectuate de instituțiile abilitate în acest sens.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*