VIDEO Ștefan Coman, Ansamblul Baladele Deltei: “În 2018, ne dorim un sediu și vrem ca sălile să fie pline cum au fost și până acum”

Tulcenii au avut parte de un spectacol găzduit de Sala Polivalentă, oferit de Consiliul Județean Tulcea, Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei“ și Primăria Municipiului Tulcea. FOTO CJ Tulcea

Cum caracterizați acest an 2017, cum a trecut pentru instituția dumneavoastră și pentru grupul pe care îl coordonați?

În primul rând, vreau să vă spun că anul acesta am sărbătorit, și toate spectacolele pe care le-am avut au fost sub….(2:50)celor 20 de ani de activitate pe care Ansamblul Artistic Profesionist “Baladele Deltei” le-a sărbătorit. Tot ceea ce am realizat de la 1 Ianuarie până acum, totul s-a reflectat prin munca pe care au depus-o atât foștii colegi ai ansamblului, cât și actualii colegi. A fost un an foarte bogat, un an plin în evenimente, un an în care am fost alături de tulceni, am fost alături de agenții economici, am fost alături de tot ceea ce a însemnat operatorii de turism din Delta Dunării, pentru că spectacolele pe care noi le-am oferit, au venit să sprijine și să arate bogăția pe care o are nu doar partea naturală, ci și bogăția și zestrea culturală a acestei zone din Dobrogea. De aceea, consider că cei 20 de ani de activitate au fost într-adevăr așa cum de la început din 1997, când a luat ființă Ansamblul “Baladele Deltei”, până în acest moment au fost în permanență ani bogați în tot ceea ce înseamnă spiritualitatea noastră românească.

Ce vă doriți pentru anul 2018?

Așa cum am spus și în Plugușor, am dori un sediu, sperăm să vină Moș Crăciun anul viitor, peste doi ani, peste trei ani, dar să vină și am dori ca sălile să fie la fel de pline cum au fost până acum, pentru că noi suntem în slujba tuturor celor care iubesc frumosul.

Un mesaj pentru tulceni, pentru anul care vine dar și pentru oamenii care vă sunt alături în ansamblu?

În primul rând, să fie sănătoși cu toții, să fie bogați la suflet, să fie curați la suflet și să fie îmbrăcați în aureola dragostei, a iubirii și a traiului bun la buzunare.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*