Jandarmii tulceni au desfășurat, în colaborare cu reprezentanți ai Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, o acțiune pe linia prevenirii și braconajului piscicol în urma căreia au capturat, de la un bărbat din Mila 23, peste jumătate de tonă de pește ce nu avea documente legale.
Astfel, în cadrul acțiunii, jandarmii tulceni au oprit pentru control, pe brațul Sulina, în dreptul localității Crișan, o ambarcațiune în care se afla un bărbat, domiciliat în localitatea Mila 23, iar în urma verificărilor efectuate, oamenii legii au depistat în barca acestuia cantitatea de 532 kg pește din speciile crap, somn, sânger, caras, biban și plătică, pentru care persoana în cauză nu deținea documente justificative.
Ambarcațiunea și motorul au fost ridicate în vederea confiscării, iar întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăți comerciale de profil. De asemenea, bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru deținere și transport fără documente legale a peștelui.
Jandarmeria Tulcea va acționa și în perioada următoare pentru respectarea cadrului legal care reglementează pescuitul.
Be the first to comment