O ploaie mai sănătoasă, catalogată de meteorologi ca fiind de gradul Codului Galben a inundat iar zona centrală a municipiului Tulcea. Situația se anunță și mai gravă în județ, ANM-ul emițând Cod Portocaliu de vreme severă imediată în județul Tulcea – averse torențiale din care se vor cumula peste 35-40 l/mp.
A plouat și la Tulcea și ca de fiecare dată, zona centrală a fost inundată, din cauza aluviunilor strânse aici și a canalizărilor înfundate. Apa mare a afectat gospodării, piețele agro alimentare, autoturisme și transportul în comun. Situația a devenit mai mult decât cunoscută în municipiu, firma care se ocupă de sistemul de canalizare fiind Aquaserv.
Pentru a scăpa de furia cetățenilor, primarul Constantin Hogea, a decis în urmă cu zece zile să facă publice numerele de telefon ale directorilor Aquaserv.
Am încercat contactarea telefonică a celor doi, dar nu au răspuns apelurilor.
ANM-ul a emis pentru data de 27 iunie un Cod Portocaliu Fenomene meteorologice așteptate: averse torențiale din care se vor cumula peste 35-40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină de mici si medii dimensiuni Județul Tulcea: Sarichioi, Niculițel, Valea Nucarilor, Frecăței, Mihail Kogălniceanu, Nalbant, Valea Teilor.
UPDATE:
De la ora 12:30, de când este în vigoare codul portocaliu, gruparea operativă a Inspectoratului pentru Situații de Urgențe este activată.
Stația de pompieri Babadag a fost solicitată să intervină pentru evacuarea apei din 4 gospodării din localitatea Enisala. Se intervine cu 2 autospeciale de primă intervenție și comandă, 2 motopompe și 8 subofițeri. De asemenea la fața locului intervine și SVSU Sarichioi.
Be the first to comment