Anul 2017 a fost un an binecuvântat pentru întreaga biserică ortodoxă română, pentru că a fost anul închinat sfintelor icoane, a iconarilor, a patriarhului Stirian și a tuturor celor care au mărturisit dreapta credință în timpul regimului comunist. La noi la Tulcea, eu avut loc manifestări omagiale închinate sfintelor icoane, dar și patriarhului Stirian și tuturor celor care au pătimit și au mărturisit dreapta credință, de multe ori chiar cu prețul vieții, în timpul defunctului regim totalitar. Din punct de vedere spiritual, ne-am încadrat în limitele văzute de Sfintele Evanghelii și învățătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos, luptând cu toții, cler și popor să împlinim cuvântul Evangheliei și în același timp să sporim prin dragoste, credință, speranță și în același timp dragoste față de biserica strămoșească, față de neamul nostru românesc.
Sigur că Mântuitorul ne spune: “Atunci când veți face toate câte le-ați făcut, să spuneți slugi netrebnici ce suntem că n-am făcut decât ceea ce era dator să facem. “Așadar, considerăm că ne-am făcut pe cât se poate datoria și în anul acesta, clerul și poporul și așteptăm de la Dumnezeu binecuvântare pentru un an în care vom intra. Sigur că ar fi fost multe de împlinit și pe plan material, dar iată criza aceasta economică își spune cuvântul și din punct de vedere al vieții bisericești, pentru că biserica nu trăiește numai cu învățătura Mântuitorului Iisus Hristos. Ea este și din vina umană, o latură omenească și are nevoie de resurse materiale pentru a se putea dezvolta, pentru a dezvolta viața liturgică, misionară, filantropică, mai ales în aceste timpuri în care trăim, și în același timp o viață închinată și altarului străbun, dar și intereselor ale neamului nostru românesc.
În ceea ce privește anul în care vom intra, este anul centenarului marii uniri, an în care ne aducem aminte de cei care, cu mintea și cu brațele, au luptat pentru făurirea visului de aur al tuturor românilor, împlinit la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia. Iar anul va fi un an special și pentru noi, cei din Dobrogea, unde se vor împlini 140 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă. Ne dorim cu toții ca anul 2018 să fie un an binecuvântat de Dumnezeu, un an în care să sporim și din punct de vedere material și din punct de vedere spiritual și mai ales să ne facem datoria fiecare acolo unde ne-a lăsat Dumnezeu și unde ne-a chemat voința lui cea sfântă, slujim și lui Dumnezeu, slujim și oamenilor.
De sfintele sărbători, un mesaj pentru creștinii din Tulcea?
Le dorim tuturor creștinilor tulceni, cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului, Anului Nou și Bobotezei, un praznic fericit, sărbători fericite, să îl primească în inimile lor pe Mântuitorul Iisus Hristos care vine cu pacea și cu binecuvântarea lui și în același timp să îl rugăm pe Dumnezeu ca anul 2018 să fie un an plin de binecuvântare, un an în care să sporim și din punct de vedere material, mai ales din punct de vedere spiritual. Și mai ales în anul în care vom intra, să îi cinstim pe făuritorii Marii Uniri și în același timp să căutăm și noi să păstrăm unitatea bisericii noastre străbune, dar și unitatea statală, spirituală a românilor de pretutindeni. Sărbători fericite, la mulți și binecuvântați ani!
Be the first to comment