VIDEO Anchetă a polițiștilor tulceni în urma unor reclamații privind activitatea unei discoteci din satul Sâmbăta Nouă

Sediul IPJ Tulcea. FOTO Adrian Boioglu
Sediul IPJ Tulcea. FOTO Adrian Boioglu

Polițiștii tulceni efectuează cercetări în urma unor reclamații depuse de cetățeni din satul Sâmbăta Nouă, comuna Topolog, împotriva reprezentanților discotecii din localitate, potrivit cărora în cadrul acesteia se vând țigări și băuturi alcoolice minorilor, dar și pentru scandalurile frecvente petrecute.

„În Sâmbătă Nouă, județul Tulcea, se află o discotecă ce oferă minorilor băuturi alcoolice și tutun. În fiecare sâmbătă sunt scandaluri, bătăi și multe altele”, spune unul dintre cetățenii din localitate.

Reprezentanții IPJ Tulcea spun că în cursul zilei de 19 august, la secretariatul unității, au fost înregistrate trei sesizări în acest sens.

„Acestea au fost înaintate spre competentă soluționare către Serviciul de Ordine Publică și Serviciul de Investigare a Criminalității Economice. În prezent, polițiștii efectuează verificări în vederea stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale după caz”, au transmis reprezentanții instituției.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*