Vernisajul expoziției „Pași prin arta sacră, spre Pătimirea Domnului”, la Muzeul de Etnografie și Artă Populară Tulcea

Muzeul de Etnografie și Artă Populară Tulcea. FOTO Consiliul Județean Tulcea

Vernisajul expoziției “Pași prin arta sacră, spre Pătimirea Domnului”, va avea loc, joi, 3 aprilie, de la ora 13, la Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Tulcea, în prezența P.S. Sale Visarion, Episcopul Tulcii.
“Expoziția este organizată de Episcopia Tulcii în parteneriat cu Institutul de Cercetări Eco – Muzeale ,,Gavrilă Simion” din Tulcea și face parte din agenda evenimentelor organizate local cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române (1925-2025).

Expoziția cuprinde aproape 40 de obiecte liturgice (epitafuri, antimise, cărți ce cuprind Prohodul Domnului, icoane tematice și cruci) din perioada secolelor XIX- XXI. Oferind o perspectivă religioasă interetnică din Dobrogea, expoziția aduce în prim plan 3 piese restaurate, de o mare valoare artistică, epitafuri care redau scena Punerea Domnului în mormânt, cu inscripții românești, grecești și slavonești.
Piesele liturgice sunt adesea expuse împreună cu ștergare decorative, din colecția Muzeului de Etnografie și Artă Populară, pe care se remarcă motive populare cu semnificație religioasă: crucea, biserica, îngeri, porumbei, arborele vieții ș.a.

În cadrul expoziției pot fi descoperite și antimise, care redau aceeași scenă a Punerii Domnului în mormânt, de la sfârșitul secolului al XIX-lea și până la începutul sec. XX, dintr-un areal geografic divers din România, care poartă semnăturile marilor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, luptători pentru independența și unitatea Bisericii strămoșești.

Expoziția va fi deschisă publicului până la începutul lunii iunie 2025.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*