În cursul zilei de 22 septembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu polițiștii Postului de Poliție Valea Teilor au efectuat trei percheziții în localitatea Valea Teilor, din județul Tulcea.
În urma percheziției efectuată la domiciliul unui bărbat de 39 de ani, a fost identificată și ridicată o armă letală semiautomată de vânătoare, precum și 166 de cartușe de vânătoare cu alice.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că arma ar fi fost procurată de pe teritoriul altui stat din Uniunea Europeană și ar fi fost introdusă ilegal în țară.
Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, faptă prevăzută și pedepsită de art.342 din Codul penal și contrabandă calificată, faptă prevăzută și pedepsită de art.271 din Legea nr. 86/2006, privind Codul vamal al României.
Be the first to comment