Un tulcean din categoria „most wanted“ a fost prins în Germania și acum trimis în țară

Penitenciarul Tulcea. FOTO Cătălin Schipor

Un bărbat căutat la nivel internațional de autoritățile române întrucât era condamnat pentru trafic de persoane, trafic de droguri și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, a fost adus în țară de polițiștii români. Bărbatul a fost depistat în Germania, la sfârșitul anului trecut.

La data de 12 ianuarie a.c., o escortă a Poliției Române a preluat și adus în țară din Frankfurt, Germania, un bărbat, de 34 de ani, din Tulcea, urmărit internațional în Sistemul Informatic Schengen, în baza a două mandate europene de arestare, ambele emise de Tribunalul Tulcea.

Persoana în cauză a fost depistată de autoritățile germane, la data de 6 decembrie 2017, în localitatea Hamburg.

În sarcina acestuia instanța de judecată a reţinut faptul că, în perioada februarie – iulie 2012, împreună cu o altă persoană, a constituit și coordonat un grup infracțional organizat în scopul racolării și exploatării sexuale a unor minore, prin practicarea prostituției, în România, Belgia și Germania.

De asemenea, în sarcina acestuia a fost reținut faptul că a deținut, în vederea comercializării, 66 de grame de cannabis și că a deținut ilegal o armă, împreună cu muniția aferentă, pe care a folosit-o în martie 2010, în vederea amenințării, într-un bar din Tulcea.

Cel în cauză a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, precum și la 3 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Totodată, în ultima săptămână, 15 persoane care erau urmărite la nivel internațional au fost depistate în străinătate și aduse în țară de Poliția Română, în urma schimbului de date și informații operative cu partenerii străini.

Se pare că cel în cauză este Mihai Mişilaricu. Acesta, în seara de 12 spre 13 martie 2010, a fost prins în flagrant de către poliţiştii de la Crimă Orgnizată având asupra sa, pentru consum propriu 2 grame de fragmente vegetale (cannabis). La domiciliul său au mai fost găsite alte 50 de grame din aceiași substanță. La câteva ore distanță, acesta, împreună cu un cetățean albanez au tras fiecare cu câte un pistol asupra unui barman din localul Party Pas, care refuzase să îi mai servească.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*