În cursul săptămânii trecute, în data de 21 septembrie a.c, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Isaccea au fost sesizați cu privire la faptul că autori necunoscuți au sustras un motor în valoare de aproximativ 2000 de euro de pe o barcă acostată în apropierea Portului Isaccea.
În urma cercetărilor efectuate, în data de 25 septembrie, în urma unei acțiuni pe linia combaterii furturilor desfășurată pe raza localității Isaccea, polițiștii au identificat autorii furtului de motor, fiind doi bărbați de 22 de ani și 31 de ani, din localitatea Isaccea, județul Tulcea. Aceștia le-au spus polițiștilor că au vândut motorul de 2.000 de euro pentru… 2.000 de lei, unui bărbat din localitatea Nufărul.
Cumpărătorul a fost identificat, iar bunul furat a fost recuperat. Bărbatul le-a declarat anchetatorilor că el a fost cumpărător de bună credință și nu a bănuit că motorul ar fi furat. Asta în condițiile în care a plătit un preț derizoriu.
În continuare cercetările sunt efectuate de către polițiștii Biroului de Poliție Tansporturi Tulcea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. În același timp, oamenii legii continuă cercetările și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca la finalul anchetei să se dispună măsurile necesare.
Be the first to comment