Un tânăr șofer beat a lovit cu mașina, pe o stradă din Mahmudia, o femeie de 91 de ani și apoi a fugit

Mașini de poliție. FOTO Cătălin Schipor

O bătrână din localitatea Mahmudia a fost accidentată în timp ce se deplasa pe partea carosabilă, iar apoi, individul care conducea autoturismul, a părăsit locul faptei. A fost identificat și prins mai târziu de către polițiști, care au stabilit că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice. 

Accidentul a avut loc în dimineața zilei de 2 noiembrie, în jurul orei 8.30, în localitatea Mahmudia. Un tânăr de 21 ani din Tulcea, în timp ce conducea un autoturism a accidentat o femeie în vârstă de 91 ani din localitatea Mahmudia, care se deplasa pe partea carosabilă.

După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției. Conducătorul auto a fost ulterior identificat de polițiști, care în urma verificărilor au stabilit că deținea permis de conducere. În schimb, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției și conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*