Un tânăr de 20 de ani din Măcin a murit, după ce a intrat cu mașina într-un pom

Tânăr din Măcin, mort în accident rutier. FOTO IPJ Tulcea

Un tânăr de 20 de ani din Măcin și-a pierdut viața, joi seara, după ce a intrat cu mașina într-un pom.

Polițiștii tulceni au fost sesizați în seara de 2 decembrie, cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN 22 E 87.

“Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit că, un tânăr de 20 de ani, din orașul Măcin, județul Tulcea, în timp ce conducea un auto din direcția Măcin către Jijila, ar fi pătruns pe contrasens, părăsind partea carosabilă, intrând în coliziune cu un copac aflat pe marginea drumului. În urma impactului a rezultat decesul tânărului de 20 de ani”, a transmis IPJ Tulcea.

În cauză,  polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

În continuare, polițiștii efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii incidentului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*