Un individ care conducea un autoturism cu viteză prin Babadag, a pierdut controlul volanului și s-a oprit după ce a pus la pământ un stâlp de beton și gardul geamiei. A fugit de la locul producerii accidentului, iar rudele acestuia au apărut imediat acolo, spunând că un minor de 12 ani a condus de fapt mașina.
În seara de Crăciun, în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Politie Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe raza localității Babadag, în vecinătatea geamiei. Inițial, la sosirea organelor de poliție la fața locului, mai multe persoane prezente acolo au declarat faptul că nepotul în vârstă de 12 ani le-ar fi sustras autoturismul în cauză și ar fi provocat accidentul rutier.
Câteva ore mai târziu, în urma investigațiilor efectuate de polițiștii Politiei Orașului Babadag împreună cu polițiștii Serviciului Rutier, a fost identificat și adevăratul șofer. Era vorba de un bărbat în vârstă de 27 de ani, din localitatea Babadag, județul Tulcea, care, în timp ce conducea autoturismul, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului autoturismului și a intrat în coliziune cu un stâlp din beton pe care l-a dărâmat și apoi cu gardul geamiei, părăsind apoi locul accidentului.
Bărbatul deținea permis de conducere și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, inducerea în eroare a organelor judiciare și mărturie mincinoasă.
Be the first to comment