Un constănțean beat s-a răsturnat cu mașina în zona Ceamurlia de Jos

Pompierii au intervenit pentru scoaterea șoferului rănit din mașină. FOTO ISU Delta Tulcea

Accidentul s-a produs duminică dimineață, în jurul orei 2.30, la ieșirea din localitatea Ceamurlia de Jos către 2 Cantoane. Un șofer a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile. 

Polițiștii tulceni au stabilit că un bărbat de 29 ani din Constanța conducea un autoturism pe DJ 222, din direcția Ceamurlia de Jos către 2 Cantoane, iar într-o curbă, pe fondul neadaptării vitezei a părăsit partea carosabila, răsturnându-se în afara părții carosabile. Ceilalți participanți la trafic au sunat la 112, iar la fața locului au fost trimise echipaje medicale, poliție, dar și un echipaj de descarcerare al ISU Delta Tulcea, din stația Babadag.  S-a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și 5 subofițeri.

După ce victima a fost scoasă din resturile mașinii, a fost preluat de echipajul SAJ Tulcea și transportat la spital. Înainte de asta, polițiștii au reușit să îl pună să sufle în etilotest, aparatul arătând o concentrație de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*