Un căruțaș beat a provocat un accident rutier intrând cu atelajul în fața unui autoturism în Valea Nucarilor

Căruță pe drum național. FOTO Cătălin Schipor

Un tânăr beat, care conducea o căruță a ajuns la spital, fiind rănit în urma unui accident rutier.

Potrivit polițiștilor, un tânăr de 18 ani din comuna Valea Nucarilor, județul Tulcea, în timp ce conducea un vehicul cu tracțiune animală în afara localității Agighiol, comuna Valea Nucarilor, județul Tulcea, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa regulamentar din sens opus.

În urma accidentului a rezultat rănirea unui pasager din vehiculul cu tracțiune animală. La testarea cu etilotestul a reieșit o concentrație de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*