Pompierii tulceni au fost solicitați să intervină, în cursul nopții de miercuri spre joi, pentru a lichida un incendiu ce izbucnise într-o locuință din Somova. În incintă, pompierii au găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat, carbonizat.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, alerta s-a dat joi, 23 septembrie, în jurul orei 01.15, iar la fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat în interiorul unei camere și la nivelul acoperișului. Întrucât existau informații că în interior se afla o persoană, pompierii au început căutările concomitent cu acțiunea de stingere. Din nefericire, pompierii au găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat, în vârstă de 56 de ani, carbonizat”, au precizat reprezentanții ISU Tulcea.
Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul. Au ars în totalitate bunurile materiale din camera de unde s-a declanșat incendiul și aproximativ 20 metri pătrați din acoperișul locuinței.
Fumatul a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu, au mai stabilit pompierii tulceni.
Be the first to comment