Mai mult de 9.000 de români au numărat berzele la cuib în cei doi ani de existență a aplicației Uite Barza! În acest an au fost recenzate circa 3.000 de cuiburi, din care 1.676 sunt cuiburi nou-descoperite cu ajutorul aplicației. Comuna Murighiol din Tulcea are cele mai multe cuiburi de barză documentate în acest an – 68.
9.352 de români au descărcat aplicația „Uite, Barza” și au contribuit la numărarea populației de berze albe din România, în cei doi ani de când se desfășoară proiectul de numărare a berzelor albe, implementat de Societatea Ornitologică Română. În total, anul acesta au fost numărate 10.238 de păsări, spre deosebire de cele 8.241 de anul trecut.
Numărătoarea din 2018 a avut loc în perioada 25 iunie-31 iulie și a contabilizat 3.000 de cuiburi de barză albă în toată țara, dintre care 1.676 sunt cuiburi noi, care nu mai existau în nicio bază de date. Cele mai surprinzătoare semnalări au fost cele două cuiburi de barză care se regăsesc în București, primele de acest gen de până acum.
„Este un alt semnal clar că proiectele de citizen science sunt binevenite, aflăm noi locuri de cuiburi, aflăm unde sunt incidente cu berze, iar numărul observatorilor și al cuiburilor crește de la un an la altul. Nici nu mai este de mirare, pentru că barza albă este cea mai cunoscută specie de pasăre sălbatică de la noi. Suntem și noi uimiți de statisticile pe care le avem, de cuiburile nou- semnalate”, a spus Ovidiu Bufnilă, responsabilul de comunicare al Societății Ornitologice Române.
Top județe cu cele mai multe cuiburi recenzate în 2018
Anul trecut, în 2017, cele mai multe cuiburi de barză din țară erau recenzate în județul Timiș, care avea 445. Anul acesta, clasamentul arată astfel:
- Județul Tulcea – 327 de cuiburi
- Județul Suceava – 293 de cuiburi
- Județul Harghita – 255 de cuiburi
- Județul Călărași – 186 de cuiburi
- Județul Covasna – 183 de cuiburi
În top 10, urmează județele Iași, Constanța, Botoșani, Brăila și Bihor.
Top localități cu cele mai multe cuiburi recenzate în acest an
În 2017, localitatea Moravița din județul Timiș a deținut recordul de cuiburi recenzate – nu mai puțin de 61 de cuiburi. Anul acesta, există un nou record.
- Murighiol (Tulcea) – 68 de cuiburi
- Sânsimion (Harghita) – 61 de cuiburi
- Aița Mare (Covasna) – 58 de cuiburi
- Siculeni (Harghita) – 52 de cuiburi
- Grădiștea (Călărași) – 41 de cuiburi
Top 10 este completat de localitățile Baraolt (Covasna), Sâncrăieni (Harghita), Vicovu de Sus (Suceava), Berteștii de Sus (Brăila), Cornu Luncii (Suceava).
Extreme cuibăritului berzelor albe
Pe harta aplicației se observă foarte ușor că berzele albe cuibăresc în toată țara, mai puțin în zonele muntoase. Statistica furnizată de aplicația „Uite, Barza!” arată și care sunt extremele. Cuibul situat la cea mai mare altitudine este localizat în județul Cluj, la 1.154 de metri, iar cel aflat la cea mai joasă altitudine se află în comuna Sfântu Gheorghe din județul Tulcea.
Dintre cele înregistrate, cel mai nordic cuib este în localitatea Rădăuți-Prut din județul Botoșani, iar cel mai sudic se află la Zimnicea, în județul Teleorman. Cel mai vestic cuib este cel din Cenad, județul Timiș, iar cel mai estic se află în satul comuna Sfântu Gheorghe, în județul Tulcea.
Cele mai multe cuiburi de barză albă se află pe stâlpi ai rețelelor de electricitate (1.946 de cuiburi), dar există berze care au ales să cuibărească și pe case, bazine de apă și… indicatoare de limită de județ, așa cum este în județul Alba.
În cele 3.000 de cuiburi recenzate în 2018 au fost numărați și puii. Există un total de 5.311 pui numărați, rezultând o medie de 2,58 pui la un cuib. Cel mai mare număr de pui numărați într-un cuib de barză a fost 6 (șase), la nu mai puțin de opt cuiburi din localități diferite.
Faptul că berzele albe aleg să cuibărească pe stâlpi ridică și o serie de riscuri, cum ar fi riscul de electrocutare a păsărilor sau de incendiu al cuiburilor, ceea ce poate provoca și pene de curent Situațiile unde cuiburile pun în pericol rețeaua electrică sunt descoperite cu ajutorul aplicației și apoi trimise către distribuitorii de energie electrică, pentru a putea lua măsuri care să împiedice mortalitatea la berze și să prevină penele de curent.
Soluțiile sunt supraînălțarea cuiburilor existente, cu ajutorul suporților metalici, izolarea liniilor și amplasarea de balize pentru a evita coliziunea păsărilor cu liniile electrice. Din 2010 şi până în prezent, companiile de distribuţie ale Enel în România au instalat pe stâlpii de electricitate aproape 700 de suporturi pentru cuiburile de barză şi peste 4.000 de teci electroizolante, pentru protejarea păsărilor şi reducerea întreruperilor cauzate de acestea
Be the first to comment