Grupul de Coordonare al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Tulcea a anunțat că la ultima ședință s-au discutat prevederile din Ordonanţa nr. 3 şi s-au prezentat actualizări ale bazei de date cu persoanele aflate în autoizolare.
Astfel, s-a stabilit că la nivelul județului Tulcea, la data de 25 martie sunt înregistrate 2369 persoane aflate în autoizolare la domiciliu, în creştere față de ziua precedentă. Până azi, 25 martie au ieşit din perioada de izolare de 14 zile un număr de 387 de persoane. De asemenea, la această dată se află în carantină un număr de 57 persoane. Până acum a ieşit din perioada de carantină o persoană.
În ceea ce priveşte bilanţul acțiunilor de monitorizare și control privind respectarea condițiilor de autoizolare în conformitate cu legislația în vigoare, până în prezent s-au efectuat în total 5657 controale din care 1697 în data de 24 martie 2020.
În urma efectuării acestor controale a reieșit faptul că nu toate persoanele controlate au respectat condițiile impuse de lege, motiv pentru care reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea au aplicat 18 sancţiuni contravenţionale pe parcursul zilei de ieri 24 martie. Până în prezent, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului Judeţean de
Jandarmeria Tulcea a aplicat un număr de 55 sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de 187.100 lei.
De asemenea, s-a luat act de faptul că au apărut situații în care unii conducători de unități administrativ teritoriale, invocând prevederile Ordonanțelor Militare 1,2,3/2020 fie iau măsuri abuzive împotriva agenților economici cu profil de comerț produse alimentare, fie fac apeluri publice care invită populația să părăsească domiciliile pentru diverse activități. Instituția Prefectului – Județul Tulcea va iniția o campanie de conștientizare a acestora cu privire la responsabilitățile ce le revin în respectarea întocmai a acestor Ordonanțe.
Be the first to comment