Trei tulceni au fost arestați preventiv, la sfârșitul săptămânii trecute, fiind acuzați că, alături de o a patra persoană, au constituit, pe raza municipiului Tulcea, un grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism.
Astfel, potrivit DIICOT Tulcea, doi dintre membrii grupului infracțional organizat au recrutat prin inducere în eroare – metoda loverboy, în vederea exploatării sexuale, două adolescente, cu vârste de 14 și 15 ani, pe care, profitând de starea de vulnerabilitate a acestora, le-au obligat să se prostitueze. Persoanele vătămate au fost adăpostite de membrii grupului în municipiul Tulcea, aceștia ocupându-se de postarea anunțurilor necesare în vederea atragerii de clienți. Sumele de bani obținute din practicarea prostituției de către persoanele vătămate minore au fost însușite de inculpați. La sfârșitul lunii iunie 2019, una dintre persoanele vătămate minore a născut, fiind preluată de DGASPC Tulcea.
În perioada de activitate a grupului infracțional organizat (2018 – 2023), membrii acestuia au transportat în străinătate (Austria, Germania și Anglia) mai multe tinere în vederea practicării prostituției. Banii obținuți în această modalitate în străinătate au fost colectați și transportați fizic în țară sau au fost transferați prin intermediul societăților de transfer rapid.
În urma a patru percheziții domiciliare efectuate în cauză au fost identificate și ridicate sumele de 7.480 de euro și 6.800 de lei, bijuterii, documentele de identitate aparținând persoanelor vătămate, înscrisuri relevante pentru soluționarea cauzei, 15 telefoane mobile, o unitate de memorie și un autoturism de lux.
La data 07 aprilie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru o durată de 30 de zile față de cei trei inculpați. Cu privire la cel de-al patrulea inculpat a fost propusă arestarea preventivă în lipsă.
Be the first to comment