Tulcean cercetat pentru rele tratatamente aplicate animalelor

Sediul IPJ Tulcea. FOTO Adrian Boioglu
Sediul IPJ Tulcea. FOTO Adrian Boioglu

Un tulcean este anchetat pentru rele tratamente aplicate animalelor după ce a tăiat coada unui câine și a secționat parțial coada altui câine.

La data de 30 august 2023, polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la un caz ce viza rele tratamente aplicate animalelor.

Astfel, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică, împreună cu polițiști ai Biroului pentru Protecția Animalelor au făcut mai multe verificări, constatând faptul că, un cetățean, în vârstă de 47 de ani, ar fi tăiat coada unui exemplar canin și a secționat parțial coada unui alt câine, justificând gestul său ca fiind acela de a-i ,,face mai răi”.

Cele două exemplare canine au fost încredințate unui cabinet veterinar în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii ifracțiunii de ,,intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative cum ar fi codotomia, cuparea urechilor…”, conform art. 25 alin. 1, lit.a) din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor.

Poliția atenționează cetățenii cu privire la faptul că, tăierea cozilor sau a urechilor animalelor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*