Trei persoane, arestate preventiv după ce au vândut cannabis către consumatori de pe raza județului Tulcea

Trei persoane, arestate preventiv după ce au vândut cannabis către consumatori de pe raza județului Tulcea

Trei persoane au fost arestate preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, după ce au vândut cannabis către consumatori de pe raza județului Tulcea.

Potrivit IPJ Tulcea, la data de 4 decembrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, împreună cu procurorii DIICOT Tulcea, au efectuat o acțiune de prindere, în flagrant delict, în județul Teleorman, a trei persoane bănuite de trafic de droguri, în timp ce încercau să comercializeze 492 de grame de cannabis, în schimbul sumei de 18.000 de lei.

Din cercetări a reieșit că persoanele bănuite ar fi comercializat droguri de risc (cannabis) unor consumatori din județul Tulcea.

De asemenea, la data de 4 decembrie, au fost puse în executare și trei mandate de percheziție domiciliară, în județele Tulcea și Teleorman. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și indisponibilizate alte 50 de grame de cannabis, un cântar electronic și un grinder.

Trei persoane, arestate preventiv după ce au vândut cannabis către consumatori de pe raza județului Tulcea

Au fost puse în aplicate trei mandate de aducere, față de o femeie, de 47 de ani și un bărbat, de 45 de ani, ambii din județul Teleorman și față de un bărbat de 31 de ani, din Tulcea, bănuiți de trafic de droguri de risc.

La data de 5 decembrie, aceștia au fost reținuți de procurorii DIICOT Tulcea, pe baza de ordonanță, pentru 24 de ore. Ulterior, cele trei persoane au fost prezentate Tribunalului Tulcea, fiind dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*