Trecerea Falezei la Consiliul Județean Tulcea – singura speranță pentru salvarea zonei – votată în ședința de Consiliu Local

Faleza din Tulcea. FOTO Cătălin Schipor

Consilierii locali tulceni vor decide dacă se va face ceva sau nu cu faleza din Tulcea. Asta înseamnă să se voteze în ședința de consiliu trecerea treimii ce aparține Primăriei Tulcea din Faleză către Consiliul Județean Tulcea, autoritatea ce poate accesa fondurile europene necesare – aproximativ 40 de milioane de euro.

Faleza din Tulcea naște de ani buni de zile discuții, dar birocrația și ambițiile unor directori au ținut evoluția în loc. Cu alte cuvinte, locul de promenadă a localnicilor, turiștilor și cartea de vizită pentru navele comerciale și de pasagere ce tranzitează zona, sau trag la mal era împărțit administrativ între Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime – APDM care deținea 3/4 din faleză și Primăria Tulcea care deține încă restul de 1/4. Costurile de întreținere și de reabilitare au fost foarte mari, iar cele două instituții nu au putut accesa fonduri pentru a se schimba situația.

Cu greu, Ministerul Transporturilor a cedat infrastructura Consiliului Județean Tulcea, instituție eligibilă pentru a depune un proiect în acest sens. Numai că partea autorităților locale a rămas la ele, ceea ce înseamnă că în cazul unui eventual proiect ar rămâne pe lângă el.

„Primaria Tulcea și Consiliul Local Tulcea nu sunt eligibile pentru proiecte europene pe acest segment – Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM)“ a declarat pentru TLnews.ro, Andaluzia Luca, viceprimarul Tulcei.

Aceasta a precizat că singura speranță ca să se întâmple ceva bun cu faleza din Tulcea este transferul părții deținute către Consiliul Județean Tulcea.

„Ţinând cont că nu suntem eligibili pentru a accesa fonduri europene în vederea reabilitării falezei, suntem nevoiţi să transferăm CJ proprietatea celor 16.000 de metri pătraţi deţinuţi în prezent de Primăria municipiului. Altfel, din bugetul local, nu ne permitem acest demers, iar suprafaţa deţinută în proprietate pe faleza oraşului ar rămâne neamenajată. Iniţial, doream transferul de proprietate condiţionat, astfel încât după realizarea proiectului de modernizare a falezei, cei 16.000 de metri pătraţi să revină Consiliului local“ a precizat Andaluzia Luca. .

Astfel, pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local Tulcea din data de 26 aprilie, punctele 7, 8 și 9 sunt pentru rezolvarea acestei probleme:

7. Proiect de hotărâre privind aprobarea raportului de evaluare a bunului imobil ”Infrastructură de acces cheu portuar Tulcea” în suprafață de 16588 mp, identificat cu nr. cadastral 40039, carte funciară 40039.

8. Proiect de hotărâre privind modificarea poziției 145 din Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Tulcea, însușit prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Tulcea nr. 133/30.10.2008, cu modificările şi completările ulterioare, aferentă bunului imobil ,,Infrastructură de acces cheu portuar”.

9. Proiect de hotărâre privind trecerea bunului imobil ”Infrastructură de acces cheu portuar Tulcea” în suprafață de 16588 mp, identificat cu nr. cadastral 40039, carte funciară 40039 din domeniul public al municipiului Tulcea și din administrarea Consiliului Local al Municipiului Tulcea, prin Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu Tulcea, în domeniul public al județului Tulcea și în administrarea Consiliului Județean Tulcea, în vederea realizării unui proiect de interes public județean de dezvoltare a portului Tulcea

Andaluzia Luca a punctat faptul că proiectul de reabilitare şi modernizare a Portului Tulcea este unul integrat şi priveşte toată faleza. Dacă ar rămâne în proprietatea celor două Consilii, asta ar putea pune în pericol finanţarea europeană a acestui obiectiv în cazul în care proiectul pică iar.

„Potrivit ghidurilor de finanţare europeană pe Programul Operaţional Infrastructură Mare, acest obiectiv de investiţii privind reabilitarea Portului Tulcea şi implicit a falezei nu poate fi realizat de o entitate locală, aşa cum este Primăria Tulcea, ci de una judeţeană, regională sau naţională. În cazul de faţă Consiliul Judeţean. În cazul unei ambiţii locale privind transferul terenului către Consiliul Judeţean pentru reabilitarea Portului Tulcea şi implicit a falezei, șansele ca şi Consiliul Judeţean Tulcea să îşi reabiliteze şi modernizeze partea sa de faleză şi de infrastrutură portuară se reduc foarte mult“ a specificat viceprimarul pentru jurnaliștii Tulcea NEWS.

Problemele falezei din municipiul Tulcea nu o reprezintă doar asfaltul crăpat. Potrivit specialiștilor, situația este destul de complicată și sub stratul de beton ce se vede, iar o primă estimare a valorii investiției, aceasta s-ar ridica la aproximativ 40 de milioane de euro. În plus, pe lângă reabilitarea falezei ar trebui să se găsească un proiect, o finanțare prin care clădirile cu acces la faleză și care se văd de pe Dunăre să fie și ele reabilitate și care să nu aducă cu un oraș părăsit.

Dacă cele trei puncte de pe ordinea de zi vor trece și dacă nu vor exista contestații, după 30 de zile partea deținută de Primăria Tulcea va intra în patrimoniul Consiliului Județean, iar mingea va fi în terenul acestuia. Va trebui să se facă un studiu de fezabilitate, licitații pentru atribuirea acestuia, întocmirea proiectului și multe altele. Inclusiv să găsească cei 2 % cât ar trebui să finanțeze Consiliul Județean Tulcea din proiect.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*