Transportul public în comun din municipiul Tulcea intră în normal în decurs de câteva zile

Trafic rutier în municipiul Tulcea. FOTO Cătălin Schipor

Guvernul a adoptat în ședința din data de 15 februarie Ordonanța de Urgență pentru modificarea legii transportului în comun, astfel încât Societatea Transport Public SA să poate folosi autobuzele primite în ajutor din alte județe.

În urmă cu o lună, un incendiu puternic a mistuit garajul în care erau ținute autobuzele Societății de Transport Public SA Tulcea. Flăcările au distrus un număr de 13 mijloace de transport în comun, reducând astfel la jumătate capacitatea de transport a societății. Asta a dat peste cap transportul public de persoane, tulcenii fiind nevoiți să aștepte zeci de minute în stații. S-au primit autobuze împrumut din București, Giurgiu, Buzău, Alba Iulia, Sibiu și Zalău, dar nu au putut fi folosite din cauza legislației. În urmă cu o săptămână s-a introdus pe ordinea de zi a Guvernului Ordonanța de Urgență pentru modificarea Legii, dar pentru că lipseau mai multe autorizații, a fost retrasă. Documentele necesare au fost completate, iar pe 15 a intrat în ședința de Guvern și a fost adoptată.

„Articolul 4 prevedea că pot fi folosite doar mijloace de transport în comun aflate în proprietate sau sau cel mult în leasing. Acum, prin Ordonanța de Urgență pot fi folosite, în situații speciale și autobuzele altor societăți sau unități administrativ teritoriale“ a declarat pentru TLnews.ro,  viceprimarul Andaluzia Luca.

Fiind vorba de o Ordonanță de Urgență, aceasta trebuie publicată în cel mai scurt timp – decurs de câteva ore în Monitorul Oficial, iar din data de 16 februarie se pot face celelalte diligențe necesare introducerii autobuzelor pe traseu: obținerea duplicatelor de licență de transport de la RAR, semnarea contractelor și alte acte, toate acestea mai având nevoie de câteva zile pentru a fi parafate și a intra în vigoare.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*