Numeroși elevi, părinți și cadre didactice din județul Tulcea au participat marți, 4 aprilie 2023, începând cu ora 10.00, la Târgul Educațional Student #UDJG, organizat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și desfășurat la Sala Clubului Sportiv Școlar din municipiu. Cu acest prilej, reprezentanții tuturor celor 14 facultăți și-au etalat cât mai atractiv ofertele educaționale în fața tinerilor tulceni. Conducerea Consiliului Județean Tulcea a fost reprezentată la eveniment de Raluca Cacencu, consilier județean.
„Acest târg educațional ne oferă tuturor ocazia de a ne aminti faptul că suntem în mare măsură responsabili de traiectul profesional al copiilor noștri, care își pun speranța într-un viitor mai bun și mai sigur, în care ei vor fi actorii principali. Odată ieșiți de pe băncile liceului, toți vor juca un rol, fiecare la fel de important, în economia acestei societăți, iar pentru noi devine imperativ să-i pregătim pentru următorul pas, acesta traducându-se prin învățământ postliceal, universitar, în parteneriat cu educatori strategici, dornici să se implice activ în procesul educației.
Astfel, în numele conducerii instituției Consiliului Județean Tulcea și, nu în ultimul rând, al Legislativului județean, vă felicit încă o dată pentru ceea ce faceți pentru tinerii acestei țări, ai acestei regiuni, cu alte cuvinte și pentru copiii județului nostru, întrucât reprezentați cea mai importantă instituție de învățământ superior din sud-estul României. Rămânem cu speranța că tinerii noștri vor ști să aleagă drumul cel bun în conturarea unui viitor de succes, pentru evoluția profesională proprie și, implicit, a comunității pe care o reprezintă”, a declarat reprezentantul Consiliului Județean Tulcea, Raluca Cacencu.
Pe lângă oferta educațională propriu-zisă, acest interesant târg educațional a reunit demonstrații și experimente inedite, momente artistice și tombole cu premii atractive.
Târgurile educaționale „Student#UDJG” se înscriu în proiectul „Parteneriat pentru performanță educațională”, derulat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, alături de Inspectoratele Școlare Județene și de instituțiile din învățământul preuniversitar din județul Galați și alte 7 județe limitrofe.
Be the first to comment