Un tânăr în vârstă de 18 ani, din Niculițel, a murit în urma unui accident rutier petrecut în seara zilei de vineri, 28 ianuarie, pe DN 22D, în apropierea localității Cerna.
Potrivit IPJ Tulcea, din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit că un bărbat în vârsta de 42 de ani, din localitatea Greci, în timp ce conducea un autoturism dinspre Cerna către orașul Măcin, a pierdut controlul volanului, iar mașina a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat pe câmp.
În urma accidentului a rezultat decesul unui pasager în vârstă de 18 ani, din localitatea Niculițel, și vătămarea corporală a conducătorului auto și a unui alt pasager în vârstă de 17 ani, cei din urmă fiind transportați la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Bărbatului de 42 de ani i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și în continuare efectuează cercetări.
Be the first to comment