Polițiștii rutieri și cei de ordine publică din Tulcea au acționat, în ultima săptămână, pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere – alte preocupări, conducere sub influența băuturilor alcoolice, viteză neadaptată sau excesivă și abateri pietoni, și a faptelor antisociale.
Potrivit IPJ Tulcea, polițiștii rutieri au desfășurat activități în scopul reducerii riscului rutier pe drumurile naționale, drumurile județene și în localități, precum și în vederea impunerii respectării normelor legale referitoare la viteza de deplasare.
Astfel, polițiștii au aplicat 577 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 418.325 de lei, dintre care 157 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 21 pentru abaterile săvârşite de pietoni și bicicliști, restul fiind pentru alte contravenții constatate. Ca măsuri complementare, au fost reținute 72 de permise de conducere și au fost retrase 22 de certificate de înmatriculare. Totodată, oamenii legii au constatat opt infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Numai în ultimele 24 de ore doi bărbați din județul Tulcea au fost prinși la volan în stare avansată de ebrietate. Astfel, polițiștii Serviciului Rutier Tulcea au depistat, luni, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Nalbant, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Nalbant, fiind sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 1,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, în cursul nopții de luni spre marți, un alt bărbat, în vârstă de 31 de ani, din Tulcea, a fost prins de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe strada Isaccei, din municipiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. În ambele cauze, polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală.
Polițiștii vor continua acțiunile punctuale, în special pe principalele sectoare de drum cu risc de producere a accidentelor rutiere din județul Tulcea și le recomandă conducătorilor de vehicule să respecte normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau vehicule, de asemenea folosirea centurii de siguranță obligatorie, să circule cu o viteză adaptată permanent condițiilor concrete din trafic, să evite depășirile riscante, iar pentru un plus de siguranță, să păstreze distanța în mers între vehicule.
Be the first to comment