Studenții care doresc să muncească în Germania pe perioada verii prin intermediul EURES, așteptați la AJOFM Tulcea

Sediul AJOFM Tulcea. FOTO Cătălin Schipor
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea. FOTO Cătălin Schipor

A.J.O.F.M. Tulcea organizează selecţie pentru studenţii care doresc să lucreze în Germania pe perioada vacanţei de vară

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea anunţă organizarea selecției pentru studenții care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei, pe perioada vacanței de vară (minim 2 luni).

La acest program pot participa studenții cu vârsta cuprinsă intre 18 – 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune/foarte bune de limba germană.
Pentru anul 2019, sunt disponibile 30 de posturi în domeniul hotelier – gastronomic, ȋn gastronomia de sistem (fast-food), ȋn producția industrială și ȋn domeniul serviciilor.

Studenții care au domiciliul în Tulcea sau sunt ȋnregistrați la o instituție de ȋnvățământ superior din acest județ, se pot adresa consilierului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea, str. Grigore Antipa nr. 10, în vederea înregistrării dosarelor.

Ȋnregistrarea se va desfășura până pe data de 14 februarie inclusiv, ȋn intervalul luni – joi, orele 09.30 – 15.30 și vineri, orele 09.30 – 12.30.

Informații suplimentare referitoare la condițiile de mediere, documentele necesare ȋnregistrării dosarelor, precum și instrucțiunile privind completarea acestora, pot fi solicitate la numărul de telefon 0240 512 298 sau pot fi gasite pe site-ul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea, www.anofm.ro.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*