Prefectura Tulcea a făcut publice cifrele legate de carantină și cazurile de persoane afectate de noul coronavirus. Până la data de 16 mai 2020 la nivelul județului Tulcea, sunt înregistrate 599 persoane aflate în izolare voluntară la domiciliu, in scadere față de ziua precedentă când au ieşit din perioada de izolare voluntară de 14 zile un număr de 34 persoane si au intrat un număr de 31 persoane. Tot până la această dată au ieșit din perioada de izolare de 14 zile un număr de 4755 de persoane.
De asemenea, la această dată se află în carantină un număr de 109 persoane; la aceiași dată au ieşit din perioada de carantină 599 persoane. Numărul total de paturi din centrele de carantină este de 426, din care disponibile 267.
De asemenea, până la această dată au fost testate 2.163 de persoane, 69 persoane fiind testate ieri, 15 mai 2020. Din persoanele testate până în prezent au fost confirmate 98 persoane care au şi fost internate pentru a primi tratament. A fost înregistrat un deces, o persoană în vârstă de 62 de ani. 44 de persoane sunt încă internate din care 33 la spitalul din Tulcea, secția de boli infectioase, iar 53 persoane au fost declarate vindecate şi au fost externate.
În ceea ce priveşte bilanţul acțiunilor de monitorizare și control privind respectarea condițiilor de autoizolare în conformitate cu legislația în vigoare, la nivelul judeţului Tulcea, pana în data de astăzi 16 mai 2020 s-au efectuat controale la 213 locuinte, din care la 157 locuinţe de către lucrători ai Poliţiei şi la 56 de locuinţe de către lucrători ai Jandarmeriei fiind verificate în total 584 persoane, dintre acestea 449 de către lucrători ai Poliţiei şi 135 de către lucrători ai Jandarmeriei.
“Vă rugăm să nu uitați de 0800800358 – linia verde la care puteţi primi informații despre situațiile legate de COVID-19. Programul de funcționare al liniei verde este de zilnic, între orele 08:00 si 23:00. Tulcenii sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112 doar pentru situații de urgență!”, au precizat reprezentanții Prefecturii Tulcea.
Pentru corecta informare a populaţiei vor fi publicate atât pe pagina oficială a Instituţiei cât şi pe pagina de socializare buletine de presă ale Grupului de Comunicare Strategică precum şi comunicate de presă locale ale Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei.
Be the first to comment