Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, vicepreședintele Dumitru Mergeani și administratorul public al județului, Vasile Strat au participat la spectacolul aniversar 1 Decembrie 1918 – 2018, organizat în colaborare cu Ansamblul Artistic Baladele Deltei, Primăria Municipiului Tulcea, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale. La eveniment au mai participat prefectul Lucian Furdui, primarul Constantin Hogea, viceprimarii Andaluzia Luca și Petre Marinescu, deputații Mirela Furtună și Lucian Simion.
“Îmi face o deosebită plăcere să fiu astăzi în mijlocul dumneavoastră, la acest moment solemn plin de semnificaţie istorică pentru noi toți, când sărbătorim 100 de ani de la Unirea tuturor românilor sub granițele României Mari. Este ziua noastră, a tuturor celor care trăiesc şi simt româneşte.
După cântecele patriotice pe care le-am ascultat aici, cred că trăim cu toții un moment de emoție. Este cel mai important eveniment din istoria națiunii române, prin care s-a realizat statul român unitar. Avem o datorie cu toții să sărbătorim astăzi pe cei care de-a lungul timpului au făcut acest lucru măreț, ca noi să fim astăzi aici, uniți. Vorbim de Războiul de Independență, prin care noi, dobrogenii, am venit lângă România sub Tricolor. Apoi Primul Război Mondial, prin care s-a realizat România Mare, și Al doilea Război Mondial, prin care înaintașii noștri au încercat să păstreze granițele și mândria de a fi român.
Trebuie să sărbătorim astfel de evenimente. Fiecare dintre noi trăiește acel sentiment că trebuie să fim uniți, să ne ajutăm, pentru că doar împreună, putem merge, ca națiune, mai departe. Nimeni nu ne poartă de grijă nouă, aici, la Tulcea. Dar noi toți care suntem aici putem să realizăm pentru noi, pentru cei care vin după noi, o viață mai bună, un trai mai bun. Să dea Dumnezeu să fim ocrotiți în continuare, noi, românii, noi, tulcenii. La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români! La mulți ani, dragi tulceni!”, a declarat președintele Horia Teodorescu.
La spectacol și-au dat concursul Ansamblul Artistic „Baladele Deltei“, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cununa Carpaților“ al Centrului Național de Artă „Tinerimea Română“ din București, Ansamblul Folcloric „Bahluiețul“ din Erbiceni, Iași, Fanfara de la Chetriș și Frații Lucan din Iași, Ansamblul Folcloric „Păltinașii“ din Paltin, Vrancea, Ansamblul Folcloric „Brădeana“ din Câmpeni, Alba, Grupul Vocal Folcloric „Perla“ din Cernăuți, Ucraina, Ansamblul Folcloric „Dor Basarabean“ din Izmail, Ucraina, Studiolul folcloric de muzică și dans „Comoara“ și Formația de dans „Cireșarii“ din Chișinău, Republica Moldova. Invitați speciali au fost Cristina Turcu Preda, Valeria Arnăutu, Angelica Flutur, Ionuț Urdeș, Grupul „Ethnos“ și Sergiu Diaconu – cobză, Marin Gheras – nai, din Chișinău.
Be the first to comment