Doi șoferi care conduceau aflându-se sub influența băuturilor alcoolice au fost depistați de polițiștii tulceni.
La data de 13 aprilie , polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au depistat un bărbat în vârstă de 44 de ani, din județul Galați, în timp ce conducea, un auto, pe strada Ing. Dumitru Ivanov, din municipiu, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice și fiind sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 1,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii l-au reținut pe bărbatul în cauză, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de 14 aprilie, să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
De asemenea, în perioada 13 – 14 aprilie, Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române coordonează, la nivel național, o acțiune pentru reducerea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane.
În cadrul acțiunii, polițiștii tulceni au depistat și sancționat conducătorii auto care efectuau transport public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri, fără a respecta legislația în vigoare.
Astfel, în după-amiaza zilei de 13 aprilie, polițiștii tulceni au depistat un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Tulcea, în timp ce conducea un autobuz, pe strada Ing. Dumitru Ivanov, din municipiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Be the first to comment