Simpozionul Internațional „Delte și Zone Umede“ a ajuns la a XXXI-a ediție

Simpozionul Internațional „Delte și Zone Umede“. FOTO CJ Tulcea

Administratorul public al județului Tulcea, Dumitru Mergeani, a participat, astăzi, începând cu ora 10.00, la deschiderea celei de-a XXXI-a ediții a Simpozionului Internațional „Delte și Zone Umede“, organizat la Tulcea, sub patronajul Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

În deschiderea evenimentului științific, directorul Institutului Național de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD), Marian Tudor, a vorbit despre aniversarea marcată în contextul simpozionului deschis astăzi: la data de 24 mai 1999, Guvernul României a înființat INCDDD, prin reorganizarea Institutului de Cercetare și Proiectare „Delta Dunării“. Astfel, în curând, prestigioasa instituție de cercetare va împlini 25 de ani.

„Este o onoare pentru noi să găzduim acest simpozion, aflat la ediția cu numărul 31. Așa cum a spus și domnul director, noi avem o Deltă locuibilă și locuită, iar cea mai mare provocare este cea de a găsi un  echilibru între om și natură, de a găsi modalități de coexistență între cele două părți ce constituie acest ecosistem, astfel încât niciunul să nu îl altereze pe celălalt.

Pentru cei care ați venit din afara județului și a țării: vă doresc să aveți parte și de vizite în teren la fel de interesante ca lucrările acestui simpozion, unde să vă bucurați de peisajele mirificei delte și de minunata, delicioasa bucătărie tradițională deltaică. De asemenea, mi-aș dori ca atunci când plecați acasă, să deveniți ambasadorii noștri, să spuneți întregii lumi ce lucruri frumoase ați văzut în Delta Dunarii și de ce merită ea vizitată“, a declarat Dumitru Mergeani, administrator public al județului Tulcea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*