Simpozion “Dunărea – fluviul care unește!”, în cadrul Festivalului Internațional al Dunării, la Tulcea

Simpozion dunărean la Tulcea. FOTO CJ Tulcea
Simpozion dunărean la Tulcea. FOTO CJ Tulcea

Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani a participat la lucrările simpozionului „Dunărea – fluviul care unește!“, organizat în cadrul celei de a treia ediții a Festivalului Internațional al Dunării, desfășurat la Tulcea în perioada 9 – 13 mai 2019.

Simpozionul la care au mai participat primarul Constantin Hogea și directorul Ansamblului Artistic Baladele Deltei, Ștefan Coman, organizatorul acestui festival, a avut ca scop realizarea unui instrument de dialog, prezentare și cunoaștere a participanților și a culturii tradiționale fiecărei zone. În cadrul simpozionului s-a evidențiat modul în care este oglindită Dunărea în folclorul fiecărei zone, în obiceiuri, și ce influență a avut asupra ocupațiilor tradiționale ale locuitorilor de pe malurile fluviului.

„Bine ați venit, dragi frați dunăreni, la gurile de vărsare ale Dunării. Tulcea se bucură în aceste zile de un frumos festival internațional, un motiv de mândrie pentru noi că am reușit să aducem aici atâtea ansambluri frumoase și atâtea obiceiuri. Mulțumesc organizatorilor pentru invitația la acest simpozion. Mare parte dintre dumneavoastră știți că domnul Ștefan Coman este sinonim cu ceea ce înseamnă folclor în zona Tulcei dar și a Dobrogei. Dumnealui organizează un alt festival, care este emblema județului Tulcea, Peștișorul de Aur, și este un motiv de bucurie că acest Festival al Dunării tinde să devină un altul de tradiție la Tulcea.

Participam acum trei ani, la Sulina, la un concurs de teatru din țările dunărene, cu acest prilej lansându-se ideea unui festival de teatru al țărilor dunărene. Iată că domnul Coman a luat-o înainte și a realizat acest festival de folclor, la care avem oaspeți din Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova dar și din județele dunărene ale României. Sper că vă simțiți bine la Tulcea, că veți reveni la Tulcea cu gânduri bune și că veți fi adevărați ambasadori ai județului nostru“, a declarat vicepreședintele Dumitru Mergeani.

Festivalul Internațional al Dunării are ca scop declarat de organizatori reunirea la Gurile Dunării (acolo unde, cu un secol și jumătate în urmă, statul român a îndeplinit misiunea sa istorică de a proteja primul „mugur” al viitoarei Uniuni Europene – Comisia Europeană a Dunării) ansambluri și formații reprezentative ale folclorului țărilor prin care trece marele fluviu european.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*