Având în vedere apropierea minivacanței de 1 Decembrie şi faptul că în această perioadă mulţi tulceni vor părăsi domiciliul pentru a se deplasa în excursii, vizite la prieteni sau vor participa la diverse activităţi, Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea recomandă să se respecte următoarele măsuri preventive pentru a nu deveni victime ale infractorilor:
• Dacă lipsiți de acasă, chiar si pentru scurt timp, nu vă anunțați absența;
• Nu postați pe rețelele de socializare detalii referitoare la absența dumneavoastră de la domiciliu;
• Înainte de a pleca de acasă verificați ca toate căile de acces în locuință să fie închise și securizate;
• Dacă lipsiți mai multe zile de la domiciliu, rugați o persoană de încredere să verifice periodic locuința dumneavoastră;
• Fiţi conştient de vulnerabilităţile zonei în care staţi şi luaţi-vă măsuri suplimentare dacă sunteţi expus.
• Locurile „secrete” în care le lăsaţi prietenilor apropiaţi cheia apartamentului, precum ghiveciul cu flori sau preşul de la intrare, nu sunt aşa secrete. Astfel de metode vă fac vulnerabil în faţa furturilor;
• Indiferent de pretext, nu le oferiţi persoanelor necunoscute informaţii despre dumneavoastră sau vecini, nici despre bunurile deţinute, nici despre programul de lucru;
• Aveți grijă de bunurile personale, banii, actele și telefoanele mobile, acestea vor fi ținute în genți sau buzunare care au sisteme de siguranță, în așa fel încât să nu fie ușor de sustras sau de pierdut;
• Sumele importante de bani sau bijuteriile nu vor fi afișate ostentativ în locurile aglomerate;
• Parcarea autoturismului se va face în locurile special amenajate sau în locuri iluminate
• Pe bancheta din spate a mașinii, pe bordul acesteia sau în alte locuri vizibile din interiorul autorurismului nu vor fi lăsate la vedere bunuri personale, indiferent dacă sunt sau nu de valoare. Pot reprezenta o curiozitate pentru infractori ducând astfel la distrugerea geamurilor sau portierelor mașinii;
• Copiii cu vârste mici nu vor fi lăsați nesupravegheați în locurile aglomerate sau în locurile de joacă, evitându-se astfel suprizele neplacute pentru părinți
• Pentru a nu deveni victimă prin implicarea în vreun conflict spontan e bine să evitați consumul de alcool sau anturajele unde deja s-au consumat astfel de băuturi.
Be the first to comment