Potrivit meteorologilor, sfârșitul de săptămâna va fi unul cu zăpadă și vom avea parte de ea până la începutul săptămânii 26 februarie – 4 martie. Prognoza meteo anunță zăpadă până la jumătatea săptămânii viitoare.
Vineri, 23 februarie h 8.00 – vremea va fi relativ rece. Cerul va fi mai mult noros. Izolat va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 5 grade, iar cele minime între -3 şi 1 grad.
Sâmbătă, 24 februarie h 8.00 – vremea va intra într-un proces de răcire. Cerul va fi mai mult noros. După-amiaza şi noaptea, începând din NV-ul zonei, pe arii relativ extinse vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare noaptea. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 3 grade, iar cele minime între -8 şi -1 grad.
Duminică, 25 februarie h 8.00 – Vvemea va fi deosebit de rece pentru această perioadă, izolat geroasă noaptea şi dimineaţa. Temperaturile maxime se vor încadra între -7 şi -1 grad, iar cele minime între -11 şi -6 grade. Cerul va fi mai mult noros. Local va ninge slab, în special în sudul zonei. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare (rafale peste 55 km/h).
Luni, 26 februarie h 8.00 – vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă, izolat geroasă noaptea şi dimineaţa. Temperaturile maxime se vor încadra între -9 şi 0 grade, iar cele minime între -10 şi -4 grade. Cerul va fi mai mult noros. Vor fi ninsori, ziua, local, în sudul zonei, apoi noaptea pe arii extinse. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare (rafale peste 55 km/h).
Între 27 februarie și 2 martie, vremea se va menţine rece, izolat geroasă noaptea şi dimineaţa. În primele două zile temporar va mai ninge.
Be the first to comment