Școală, cu frica-n sân. 8 unități de învățământ din județul Tulcea NU dețin Autorizație de Securitate la Incendiu. Cinci dintre acestea sunt în municipiul Tulcea

Un puternic incendiu a izbucnit la Școala Gimnazială din Dorobanțu. FOTO ISU Delta Tulcea

Situație gravă în județul Tulcea. Elevii din opt unități de învățământ activează fără autorizație de securitate la incendiu.

Această autorizație este un document emis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență. În mod normal, orice clădire are nevoie de așa ceva. Legea spune totuși că unitățile de învățământ construite înaine de anul 1992 și care nu au suferit lucrări de modificări, modernizări și extinderi nu se supun procedurii de autorizare.

Într-un răspuns solicitat de jurnaliștii Tulcea NEWS, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Delta Tulcea se arată că instituția sa are la îndemână 2 variante atunci când o școală nu are autorizație de securitate la incendiu:

1. Intensifică activitățile specifice pentru a determina un climat de siguranță cât mai ridicat

2. Acordă asistență tehnică de specialitate în vederea obținerii autorizației.

Locotenent-colonelul Daniel Petrov a declarat, la finalul anului școlar trecut, pentru Tulcea NEWS, că anual sunt planificate și desfășurate controale la unitățile de învățământ. Petrov nu a precicat însă care este frecvența controalelor și nici care sunt rezultate constatate de pompieri în ultimul an.

Școlile sunt în subordinea administrațiilor publice locale. Primăriile și Consiliile Locale sunt cele care trebuie să aloce fondurile necesare pentru reabilitarea și dotarea lor.

În urmă cu o lună, școala din localitatea tulceană Dorobanțu a fost distrusă de flăcări. Incendiul a pornit atunci de la magazia de lemne a unității de învățământ și s-a propagat rapid la acoperișul și pereții școlii.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*