Șase tulceni din Beidaud au provocat un scandal în localitatea constănțeană Cogealac, iar unul dintre ei și-a pierdut viața, iar doi tineri din Cogealac au fost răniți, fiind duși la spital.
Potrivit procurorilor constănțeni, șase bărbați din comuna tulceană Beidaud au mers în Cogealac pentru a agresa trei bărbați de acolo. Ei au reușit să-i bată pe doi dintre ei și urmau să plece din zonă, urmându-se în mașină. În acel moment, al treilea bărbat din Cogealac a luat o piatră și a aruncat-o spre autoturism, lovindu-l în cap pe unul dintre tulceni. Victima a murit pe loc.
Mai multe ambulanțe au ajuns la locul incidentului și i-au transportat la Spitalul Județean Constanța pe cei doi răniți. Unul dintre ei a fost diagnosticat cu un traumatism cranian, iar celălalt, cu traumatism toracic.
Procurorii au reținut șase dintre participanții la scandal, unul din Cogealac și cinci din județul Tulcea. Al șaselea bărbat din Tulcea este căutat de anchetatori.
Be the first to comment