VIDEO Şapte sturioni şi un rechin prinşi în plase, eliberaţi în mediul natural de către polițiștii de frontieră tulceni

FOTO Poliția de Frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au acționat în baza unor informații și au recuperat din Marea Neagră – zona Periteașca, mai multe plase de pescuit din fir textil și monofilament, în lungime totală de 275 metri, în care erau capturați şapte sturioni și un rechin.

Potrivit Gărzii de Coastă, în data de 09.04.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina, în cooperare cu polițiștii de frontieră, scafandri din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol, ocazie cu care au descoperit în Marea Neagră – zona Periteașca, mai multe plase din fir textil și monofilament ce aveau captură de pește în ele.

În urma verificărilor suplimentare s-a constatat că lungimea totală a plaselor este de 275 metri, iar în acestea se aflau capturați şapte sturioni și un rechin.

Întreaga cantitate de peşte a fost eliberată mediului natural, iar plasele au fost ridicate în vederea confiscării și introduse în camera de corpuri delicte a instituției.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj piscicol și desfăşoară activități specifice în vederea identificării autorilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*