Șapte exemplare vii de sturion, redate mediului natural

Sturion redat mediului natural

Poliţiştii de frontieră tulceni, împreună cu reprezentanți ARBDD, au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol Rezervația Biosferei Delta Dunării, ocazie cu care au descoperit 320 metri de plase de pescuit și șapte exemplare de sturion capturate în ele.

Potrivit Gărzii de Coastă, în data de 28 august, poliţiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina, împreună cu reprezentați ARBDD, desfășurând o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol în Delta Dunării, au descoperit în zona insulei Sahalin, înșiruiri de plase în lungime totală de 320 metri cu o captură de șapte exemplare de sturion, în stare vie.

Peștele a fost redat mediului natural, iar plasele tip ohane, în valoare de 2.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracțiuni la regimul braconajului piscicol, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Tulcea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*