Polițiștii de frontieră au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol în Marea Neagră, ocazie cu care au descoperit 680 de plase de pescuit și șapte exemplare de sturion capturate în ele.
Astfel, în data de 24 mai, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina, desfășurând o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol în Marea Neagră, au descoperit la aproximativ doi kilometri în larg, folosind două ambarcațiuni din dotare, două înșiruiri de plase în lungime totală de 680 metri cu o captură de șapte exemplare de sturion, specia păstrugă, în stare vie.
Peștele a fost redat mediului natural, iar plasele tip ohane și multifilament, în valoare de 4.600 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul braconajului piscicol, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Tulcea.
Be the first to comment