Riscurile consumului de substanțe interzise, prezentate elevilor de la Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Tulcea

Activități informativ-preventive, în rândul elevilor. FOTO IPJ Tulcea

În a doua jumătate a lunii mai, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Tulcea au continuat seria activităților informativ-preventive, în rândul elevilor din cadrul Liceului Tehnologic „Anghel Saligny” Tulcea, privind riscurile asociate consumului de substanțe interzise.

Principala categorie de populație vulnerabilă la consumul de droguri o constituie, fără îndoială, tinerii. Elevii sunt mult mai deschiși la nou, la risc, mai dispuși să încerce noi experiențe.

Au fost abordate aspecte privind prevenirea consumului de droguri și substanțe cu efect psihoactiv denumite generic „etnobotanice”, deoarece atitudinea față de aceste substanțe interzise este modelată de cunoștințele pe care adolescenții le au despre acestea, fiind însă puternic legată de imaginea pe care o au despre consumatori.

Astfel, elevilor le-au fost oferite informații pertinente și exemple concrete ale modului în care consumul de droguri și alte substanțe interzise afectează persoanele consumatoare, contribuind în acest mod, nu numai la diminuarea stigmatizării și marginalizării persoanelor afectate de această problemă, ci și la cultivarea unei atitudini de respingere a consumului de droguri și orientarea către un stil de viață sănătos, activitățile desfășurate fiind de natură să sprijine tinerii în luarea deciziilor corecte cu privire la consumul de substanțe interzise.

De asemenea, elevii au fost informați cu privire la efectele pe termen scurt și lung ale consumului de droguri, astfel încât aceștia au înțeles pe de o parte riscurile la care se expun consumând aceste substanțe, iar pe de altă parte modificările produse în comportamentul persoanelor dependente și relația infracționalitate-drog. suportul informativ prezentat fiind însoțit de biografii sociale ale unor consumatori de droguri.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*