Reprezentanţii Prefecturii Tulcea au anunţat că s-au aprobat normele de acordare a voucherelor de vacanţă

Reprezentanţii Prefecturii Tulcea au prezentat normele de acordare a tichetelor de vacanţă. FOTO Cătălin Schipor

Salariații din instituțiile și autoritățile publice vor beneficia, până la 30 noiembrie 2018, de indemnizație de vacanță, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 de lei pentru fiecare salariat, potrivit unei hotărâri de aprobare a normelelor metodologice de aplicare a ordonanței de urgență privind acordarea voucherelor de vacanță.

Acordarea voucherele se face în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinație, în bugetele proprii aprobate, potrivit legii, fiecărui ordonator de credite.

Sumele reprezentând costul imprimatului voucherului de vacanță pe suport de hârtie, respectiv costul suportului electronic sau al înlocuirii acestuia, precum și costul emiterii voucherului de vacanță pe suport hârtie/electronic, după caz, contractate cu unitatea emitentă și primite de către angajator, se suportă de către angajatori din bugetele proprii. În cazul instituțiilor publice, acestea se suportă de la alineatul ”Alte cheltuieli cu bunuri și servicii” al articolului bugetar ”Alte cheltuieli”, de la titlul ”Bunuri și servicii”.

Beneficiarii care au primit vouchere de vacanță nominale sunt singurele persoane îndreptățite să utilizeze voucherele de vacanță în perioada menționată pe acestea și în exclusivitate pentru achitarea pachetului de servicii contractat. Beneficiarii au dreptul să își aleagă unitatea afiliată pentru achiziționarea serviciilor turistice.

Cuantumul acordat salariaților sub forma voucherelor de vacanță se stabilește de către angajator proporțional cu perioada de exercitare a raportului de serviciu sau durata contractului de muncă, într-un an calendaristic.

În cazul cumulului de funcții, voucherele de vacanță vor fi acordate de către angajatorii unde beneficiarii în cauză își au funcția de bază sau, după caz, de fiecare angajator, proporțional cu timpul lucrat, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*