În data de 18 octombrie, reprezentanții Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) s-au întâlnit cu peste 30 de pescari și reprezentanți ai asociațiilor pescărești din zonă. Întâlnirea a avut loc la sediul Consiliului Local Jurilovca cu participarea primarului localității.
Subiectele discutate s-au referit la:
· Problemele comunității pescărești legate de colmatarea unor canale, de scăderea considerabilă a resurselor piscicole, lucru vizibil în primul rând prin dispariția speciilor cu importanță economică (astăzi, specia care predomină în Razim este carasul).
· Problema soluționării ecluzei de la canal 5 care a devenit un loc periculos pentru traversarea cu bărci pescărești.
· Eventuala redeschidere a unei guri de legătură între Marea Neagră și complexul lagunar Razim-Sinoe. Argumentele pescarilor au fost: primenirea apei, revenirea la circuitul inițial al apei în complex, apariția speciilor valoroase din Marea Neagră, refacerea habitatelor de reproducere pentru numeroase specii de pești dulcicoli și marini. Argumentul pescarilor a fost întărit de faptul că scopul inițial al închiderii Gurii Portița a fost transformarea Lacului Razim într-un rezervor de apă dulce pentru irigații în agricultură, ceea ce nu mai reprezintă azi un factor economic atât de important în zonă, iar beneficiile aduse pescăriei prin revenirea la un sistem semideschis cu apă salmastră ar fi mult mai multe.
· Împreună s-a stabilit că pescarii trebuie să ia parte activ la implementarea soluțiilor de protecție a fondului piscicol și la găsirea soluțiilor pentru îmbunătățirea stării ecosistemelor acvatice și aducerea lor la stadiul lor natural inițial.
Toate cele discutate cu comunitățile pescărești din Jurilovca precum și cu cele din Maliuc, Caraorman, Mila 23 și Mahmudia vor face parte din strategia și politicile viitorului apropiat pentru Rezervația Biosferei Delta Dunării.
Întâlnirile cu autoritățile locale, cu pescarii comerciali și sportivi, cu factorii implicați în turism și localnici vor continua.
Be the first to comment