Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice din România a premiat proiectul „Punerea în valoare a potențialului istoric prin restaurarea și conservarea obiectivului Farul vechi din Sulina“, proiect implementat de Consiliul Județean.
Jubileul Trienalei Naționale de Restaurare 2022 – Ediția a IX-a a avut loc săptămâna trecută, la Teatrul National „I.L. Caragiale“ din București.
Premiul „Monumente din mediul urban și rural – Construcții civile“ a fost acordat antreprenorului pentru proiectul „Punerea în valoare a potențialului istoric prin restaurarea și conservarea obiectivului Farul vechi din Sulina“.
Acest proiect este implementat de Consiliul Județean Tulcea, cofinanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5: „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.1: “Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural” – zona ITI DD. Obiectivul general al proiectului cu titlul „Punerea în valoare a potențialului istoric prin restaurarea și conservarea obiectivului Farul Vechi Sulina, județul Tulcea” este conservarea, protejarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural din județul Tulcea în vederea îmbunătățirii mediului urban. Obiectivele specifice vizează: valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale prin restaurarea punctului muzeal „Farul vechi din Sulina” sub aspect structural, funcțional și arhitectural și includerea acestuia în circuitele turistice regionale, precum și creșterea numărului de vizitatori ai Farului Vechi din Sulina, respectiv creșterea numărului de turiști ai orașului Sulina și județului Tulcea.
Be the first to comment