Școala Gimnazială “Alexandru Ciucurencu” din Tulcea derulează, începând cu data de 1 septembrie, două proiecte Erasmus+ KA2: „Deep European CulTour” și „ART/REATMENT WITH SMILING RECEIP”, în parteneriat școli din Turcia, Polonia, Grecia, Italia și Macedonia de Nord.
„Prin implementarea celor două proiecte Erasmus+, se adaugă un plus valoare imaginii școlii noastre, făcând din calitate și inovare embleme ale acestei instituții de învățământ. În sfârșit, școala noastră își deschide porțile spre Europa”, au precizat reprezentanții unității de învățământ.
Cele două proiecte de parteneriat strategic european se bazează pe promovarea și valorizarea aspectului educativ al patrimoniului cultural european și implicarea elevilor în procesul de cunoaștere, exploatare și păstrare a moștenirii genetico-istorice comune europene.
„Se vizează dobândirea de cunoștințe și formarea unei game largi de competențe care contribuie la adaptarea elevilor și profesorilor la cerințele contextului educațional actual. Participanților li se oferă ocazia de a se dezvolta personal și profesional prin schimb de idei și practici educaționale moderne alături de colegi din școli europene”, au mai transmis sursele citate.
Be the first to comment